Mai ti minte, prieten drag, cand stateam de vorba? Imi povesteai orice…eu te ascultam. Erai asa incantat cand ascultam…vedeai in mine un prieten, un frate…eu vad poate chiar mai mult…Mi-e drag sa te ascult, mi-e drag sa-ti aud numele, mi-e drag sa te vad razand, mi-e drag sa-ti vorbesc. Tu mi-esti drag! Dar ai uitat! O parte din mine s-a pierdut cand nu ai mai vrut sa te ascult, o parte din mine s-a pierdut cand nu ti-am mai auzit vocea...afirmatiile ironice, conversatiile fara sens, imi sfarama incetul cu incetul sufletul, gandurile, simtirile…acum un sentiment ma rascoleste …este poate un gand nefiresc, o neliniste profunda…singuratatea ma framanta…acum nu sunt singur …sta cu mine ursuletul pe care mi l-ai dat, mai ti minte? De ziua mea. Prin el, tu inca mai traiesti. Am cu mine lacrimi, multe lacrimi ce stau si ma vegheaza zi de zi, noapte de noapte, dar cand n-or mai fi nici ele cu mine eu ce ma fac? Nimic nu este cum a fost, parca nici banca din parc nu mai este aceeasi, parca nici strazile nu sunt la locul lor…nimic nu este si nici nu va mai fi lafel…Mi-e frica sa te intreb:”Prietene! Oare ai uitat de mine?” – “Da. Am uitat.”…”Prietene! Ai uitat ca mi-esti drag?” –“Si asta am uitat…”
