Azi mor...

Azi a-m s-ating cerul cu mana…toate clipele vietii mi se deruleaza in privire…lacrimi, zambete, tristete, fericire, dragoste sau dezamagire. Ar trebui sa fi atat de fericit sa traiesti toate aceste sentimente profunde…sentimente ce doar traind le simti.
Azi voi vedea ingeri de lumina si intuneric… Nu mi-e frica, insa regret ca voi pierde toata splendoarea sentimentelor pe care le-am strans in suflet; voi pierde tot ce a insemnat familie si prieteni…
Incep sa vad deja culoarea mortii…Un val de aer rece si altul de caldura imi strapung sufletul ce cu timpul s-a golit. Un sentiment de instrainare de tot ce am cunoscut si simtit imi sugruma inima pustie. O umbra de fericire si alta de tristete imi inunda corpul rece. Mi-e frig…Aud zgomote puternice…apoi…intervine o liniste surda…din nou fosnete…apoi iar liniste profunda…
Un ras de copil incearca sa-mi trezeasca din nou amintiri si sentimente de mult traite…un planset de copil incearca sa ma traga inapoi…in lumea aceea rece si totodata plina de sentimente ce oscileaza intre a exista sau nu.
Mi-e frica! O ceata densa ma inconjoara…Nu stiu daca este de bine sau de rau…Imi aduc aminte de cei dragi…Mi-e frica sa aflu ca nu ii voi mai vedea niciodata…Imi doresc atat de mult sa nu am vreodata dorinta de a-i revedea, de a le vorbi, de a-i asculta. Imi doresc atat de mult sa nu ii fi avut…
Ce dezamagire…Aici sunt ingeri cu aripi arse… Trupuri fara suflet...Pentru ei am murit…Trupurile lor asteapta sa fie invadate de sufletul meu…Toate amintirile, toate sentimentele mele sunt preluate de ei pentru ca vor caldura…Mi-e mila sa-i vad asa…Daca as mai avea sa le dau din caldura mea…Tot ce a mai ramas din mine este doar raceala pe care am avut-o fata de oameni…Tot ce pot face este sa caut si eu impreuna cu ei acea caldura de care in momentul asta am atata nevoie…

Singuratate...

Sunt singura, inconjurata de tristete…de neputinta…de-o ceata densa ce nu ma lasa sa respir. Mi-e greu cand stiu ca nu e nimeni langa mine…ca oamenii ce au fost o data , acum nu mai sunt aici. Cu greu mi-am dat seama ca de fapt…nu ei erau aici, ci eu eram langa ei…Usor, usor…ma sting. Lacrimi negre curg in sufletul meu gol. Este gol de speranta…gol de dragoste…Tot singura sunt..si incerc sa imi revin. Nu e nimeni care sa imi spuna sa merg mai departe…nimeni sa imi spuna sa nu mai plang…nimeni care sa nu ma lase sa imi pierd speranta. Aud in jurul meu voci care nu ma lasa sa traiesc asa cum vreau eu…Vreau sa sper, sa iubesc, sa traiesc…sa simt…

Cand ai nevoie de mine

Cand ai nevoie de mine, cauta-ma in linistea noptii tale. Te-as trimite langa luna, printre stele ca sa iti asculte vocea…ti-as lumina chipul, reflectandu-ti in privire o suava briza a marii. Cand ai nevoie de mine, cauta-ma in murmurul vantului. Asculta notele lui musicale…si ele iti vor vorbi.
Cand ai nevoie de mine, cauta-ma in largul marii si arunca toate temerile tale…eu le voi lua si le voi ascunde. Cand ai nevoie de mine, cauta-ma in munti. Ti-as croi un drum numai pentru tine, pe care poti ajunge pana in varf, pentru a-mi urma pasii in viata. Imi poti dezvalui toate dorintele si imi poti vorbi despre fericirea ta.
Cand ai nevoie de mine, trebuie doar sa inchizi ochii, sa te gandesti la mine si sa-mi dai voie sa patrund in viata ta. Lasa-ma sa invat din tacerea ta tot ce tu visezi. Nu trebuie sa ma chemi. Intotdeauna voi fi aici, cu tine. Oriunde a-i vrea sa vin cu tine, nu-mi spune absolut nimic. Trebuie doar sa ma simti…
Voi fi printre stele…in murmurul vantului, in largul marii, in visele tale, in mangaierile tale, in lacrimile tale…

Daca mor inaintea ta

Daca mor inaintea ta, fa-mi o favoare, prietene. Plangi cat vrei, dar nu te supara pe Dumnezeu ca m-a luat. Daca nu vrei sa plangi, nu plange. Daca nu reusesti sa plangi, nu iti face griji. Daca vrei sa razi, razi. Daca cineva iti spune ceva despre mine asculta si crede ce iti spune. Daca ma lauda prea mult, nu da importanta. Daca ma critica prea mult, apara-ma. Nu uita ca nu am fost un sfant, insa toata viata am incercat sa fiu mai bun. Daca simti tristete si vrei sa te rogi pentru mine, poti sa o faci, insa poate ca imi trebuie sufletul tau. Daca vrei sa vorbesti cu mine, vorbeste cu Dumnezeu si eu te voi auzi. Sper sa fiu cu El suficient de mult timp pentru a-ti fi de ajutor cat mai mult. Si daca vrei sa imi scri ceva, scrie o singura fraza: “A fost totul pentru mine, a crezut in mine si m-a iubit.” Pe acea foaie poti picura o lacrima de-a ta. Eu nu o sa fiu acolo pentru a o prinde insa nu iti face griji. Altcineva o sa o faca in locul meu. Dar din cand in cand mai spune-i lui Dumnezeu ce faci. Eu nu voi fi langa tine, insa tot timpul voi fi bine atunci cand voi sti ca esti fericit,prietene . Crezi in lucrurile astea? Atunci roaga-te pentru ca amandoi sa fim bine si sa ne revedem mai tarziu cu bine. Daca mor inaintea ta, cred ca nu o sa duc dorul nimanui. Pentru ca sti? Avandu-te pe tine este ca si cum as avea o bucatica din cer.

Mai ti minte?

Mai ti minte, prieten drag, cand stateam de vorba? Imi povesteai orice…eu te ascultam. Erai asa incantat cand ascultam…vedeai in mine un prieten, un frate…eu vad poate chiar mai mult…Mi-e drag sa te ascult, mi-e drag sa-ti aud numele, mi-e drag sa te vad razand, mi-e drag sa-ti vorbesc. Tu mi-esti drag! Dar ai uitat! O parte din mine s-a pierdut cand nu ai mai vrut sa te ascult, o parte din mine s-a pierdut cand nu ti-am mai auzit vocea...afirmatiile ironice, conversatiile fara sens, imi sfarama incetul cu incetul sufletul, gandurile, simtirile…acum un sentiment ma rascoleste …este poate un gand nefiresc, o neliniste profunda…singuratatea ma framanta…acum nu sunt singur …sta cu mine ursuletul pe care mi l-ai dat, mai ti minte? De ziua mea. Prin el, tu inca mai traiesti. Am cu mine lacrimi, multe lacrimi ce stau si ma vegheaza zi de zi, noapte de noapte, dar cand n-or mai fi nici ele cu mine eu ce ma fac? Nimic nu este cum a fost, parca nici banca din parc nu mai este aceeasi, parca nici strazile nu sunt la locul lor…nimic nu este si nici nu va mai fi lafel…Mi-e frica sa te intreb:”Prietene! Oare ai uitat de mine?” – “Da. Am uitat.”…”Prietene! Ai uitat ca mi-esti drag?” –“Si asta am uitat…”

Instrumente fara viata

Instrumente carora le dai viata doar daca sti sa le atingi...

Trandafirul albastru

Se spune ca a trait odata o femeie care avea o fiica, insa ea se îndoia de dragostea pe care copila ei i-o purta. Asta se intampla intr-un taram al suferintei, la o rascruce de timpuri. Acum femeia era rapusa de boala si copila îsi purta singura de grija. Mama isi iubea fiica si o admira pentru ca era o fata inteligenta si dragastoasa. Ea isi dorea din tot sufletul sa patrunda in gandurile si inima fetei. Sa afle ce gandeste si cum gandeste...sa o poata intelege atunci cand are nevoie de ceva, atunci cand doreste sa spuna ceva. Cele doua erau de ceva timp foarte distante si nu isi mai vorbisera desi stateau in aceaiasi casa, se plimbau in aceiasi gradina.
Intr-o zi, in care privighetorile cantau si soarele ardea puternic, mama isi cheama fiica langa patul de moarte si ii spuse:
— Draga mea, te-am chemat sa iti spun ultima mea dorinta.
In momentul asta pe copila o cuprinse un sentiment de teama, de nesiguranta.
— Mama, dar nu trebuie sa imi spui ultima ta dorina, de ce ultima ? Nu vei pati nimic, nu ?
— Asta vom afla curand, draga mea. Acum fii atenta la ceea ce iti voi spune. Stii trandafirul meu alb din gradina ? Vreau sa il transformi intr-un trandafir albastru.
— Dar, mama. Cum as putea eu sa fac asa ceva ?
— Daca intr-adevar ma iubesti, vei reusi.
Cu lacrimi in ochi, fata iese din odaie incercand sa gaseasca un raspuns la intrebarea ei. Cum putea ea sa transforme un trandafir alb, intr-unul albastru ? Lucrul acesta era imposibil pentru ea si o framanta pentru ca asa trebuia sa-i demonstreze mamei un lucru : ca o iubeste. Fusese prima lor conversatie de cateva luni incoace. Fetei nu ii era bine. Ea dorea de mult sa ii vorbeasca mamei, dar nu indraznea. Faptul ca mama ei o chema pentru a-i spune ultima dorinta o deprima. Ea nu dorea o astfel de conversatie, ci sa ii povesteasca ce a facut in ultimul timp si in primul rand voia sa ii spuna cat de mult o iubeste si cat de mult o admira pe mama ei. Dar nu indraznea. Insa mama fetei isi dadu seama ca ceva nu este in ordine cu fiica sa si devenise oscilanta. Se intreba daca a facut bine sau nu spunandu-i fetei ultima sa dorinta. Ea nu simtea intr-adevar ca viata ei este pe sfarsite, dar in acel mod incerca sa o impresioneze pe copila.
Cu pasi mici, dar hotarati, fata merge in gradina mamei, incercand sa-i cante florii, sa o mangaie si rugand-o sa isi schimbe culoarea pentru mama ei, fata observa ca floarea incepe sa se ofileasca. Un moment de panica o cuprinse si incepu sa planga. Stia ca ceva rau se va intampla cu mama ei ,dar nu stia exact ce.
La un moment dat, fata aude un tipat sfasietor. Afla ca mama ei, mult iubita, s-a stins pe patul de moarte. Simtea pentru intaia oara un strop imens de suferinta. Panica o cuprinse in totalitate. Era speriata, deprimata si nu stia cum sa reactioneze la o asemenea veste. Niciodata nu simtise acele intepaturi in suflet, niciodata nu fusese lafel de neincrezatoare in ea si lafel de dezamagita.
Plina de remuscari si regrete, merge la mama ei, incercand sa o trezeasca. Acum ii era imposibil sa o mai priveasca.
— Mama, mama ! Trezeste-te ! Iarta-ma ca nu am reusit sa fac ceea ce ai dorit ! Incerca sa se scuze intr-un fel, dar bineinteles intr-un sfarsit isi dadu seama ca nu va reusi sa schimbe nimic din ceea ce se intamplase.
Fata cazu in genunchi si o lua in brate pe mama.
— Mama ! Te iubesc, intotdeauna te-am iubit ! Spuse incet copila, dezmierdandu-se. Dintotdeauna fata isi dorise sa aiba puterea de ai spune mamei ce simte. Si acum, ca prin minune, fata reusi sa ii spuna mamei acest lucru, pe care si-l dorea de ani intregi, fiind constienta ca asta nu mai conteaza in momentul acesta. Dar asta nu o putea linisti. Acum mama ei nu mai era. Acum, pentru prima data, isi dorea sa o priveasca in ochi, sa-i spuna ceea ce isi dorea si ce gandea. Sa ii spuna ca niciodata nu o va parasi.
Aducandu-si aminte de trandafir, fuge in gradina sa il vada. Trandafirul era uscat si stins. In momentul asta, fata isi dadu seama ca datorita faptului ca nu ii indeplinise dorinta mamei, acesta se ofilise. Isi dadu seama de ce se intamplase acel lucru sfasietor. Pentru ea era de neiertat ceea ce facuse. Din acel moment i se parea ca este o persoana nedreapta, rea si nu se mai putea suporta. Fata rupe trandafirul si merge cu el la mama sa, care era invaluita in somnul de veci. Avea in suflet o scanteie de speranta, care i se paru desarta.
— Mama, nu am reusit sa il transform in trandafirul albastru pe care ti-l doreai ,zise copila cu lacrimi strigatoare in ochi. Incera sa ii dea de inteles mamei de ce nu mai era in viata.
Incet, incet, o lacrima stinsa de durere se prelinge suav pe obrazul ei bronzat si ajungand pe buzele-i de aur, picatura de cristal izbeste puternic trandafirul ofilit.
Deodata, floarea care fusese alba intr-o zi, infloreste din nou, insa de aceasta data trandafirul era de un albastru intens precum ochii fetei. In acel moment, tot ce isi dorea fata era sa se intample o minune. Isi dorea nespus de mult ca mama ei sa se trezeasca.
Mama, care urcase intre timp la cer, se trezeste din somnul intunecat si ii spune fetei :
— Acum stiu ca ma iubesti, fiica mea draga. Atatia ani am trait cu o durere in suflet, crezand ca eu nu am niciun rol in viata ta!
In momentul asta ii era mult mai draga fata. Avea lacrimi in ochi si nu stia cum sa-si exprime acel sentiment de bucurie si totodata de melancolie. Nu dadu importanta faptului ca fiica ei nu facuse la timp ceea ce ea isi dorea. Pentru ea conta doar faptul ca puterea iubirii a reusit sa o trezeasca datorita fiicei ei. Mamei nu ii venea sa creada ca lacrimile fiicei ei erau sincere, ca lacrima cazuta pe trandafir era o lacrima magica si sincera.

Aceasta poveste este dedicata persoanelor care niciodata nu au tinut cont de sfaturile mamei si care nu au avut o putere de intelegere a ei. Ne da de inteles faptul ca niciodata o mama nu ne cere imposibilul !

SFARSIT